Ești Cosplayer? Vino la DreamHack București 2014 și poți ajunge la Japan Expo
Cosplay (costume play) este o artă a spectacolului care presupune purtarea unor costume și accesorii ce întruchipează un anumit personaj din cultura populară. Deși cele mai întâlnite surse de inspirație sunt: manga, anime, jocurile video, benzile desenate, filmele și serialele – cosplay-ul poate devansa contextele culturale.
Orice personaj sau entitate din lumea reală sau virtuală care se pretează la interpretare dramatică se poate transforma în sursă de inspirație. Fenomenul a cunoscut o creștere spectaculoasă în ultimii 20 de ani și a devenit un curent important al culturii populare moderne.
La fel ca în ediția din 2013, accesul tuturor cosplayerilor în cadrul DreamHack București 2014 va fi gratuit și se va face pe baza costumului.
Concursul de Cosplay este împărțit în două categorii (individual și grup) și se va desfășura în perioada 26-27 aprilie, pe scena Sălii Polivalente din Capitală.
De asemenea, câștigătorul marelui premiu la categoria individual va pleca la Paris, unde va reprezenta România pe cea mai mare scenă de cosplay din Europa, la festivalul Japan Expo.
Pentru mai multe informații despre concurs, regulament și înscriere, te rugăm să vizitezi pagina dedicată.