Share via...

Pune deoparte sabia, scoate-ți pachetul de cărți și pregătește-te pentru HearthStone DreamHack Bucharest 2014 – Kick-off. Folosește vrăji devastatoare, cheamă creaturi fantastice pe câmpul de luptă și condu eroii universului Warcraft în dueluri epice. Înscrie-te acum!

Etapa I:

Turneul online se va desfășura pe serverele din Europa în perioada 17-21 februarie. Formatul va fi single elimination, best of 3, iar în funcție de numărul jucătorilor înscriși vor fi disponibile maxim 64 de locuri.

Etapa a II-a:

Finala best of 5 va avea loc pe 22 februarie la sediul ComputerGames din București. ComputerGames va suporta cheltuielile de deplasare pentru finaliștii din provincie.

Reguli generale:

  • Fiecare jucător e obligat să folosească două deck-uri și doi eroi diferiți.
  • Ambii jucatori vor utiliza deck-urile declarate ca fiind principale în primul meci.
  • În caz de înfrângere, în următorul meci va fi folosit deck-ul secundar. În caz de victorie, se pastrează în continuare deck-ul principal.
  • Dacă în al treilea meci din set (scor general 1-1), ambii jucători pierd (ex: cei doi eroi au fiecare 2 viață și unul dintre jucători folosește Hellfire), meciul va fi rejucat.
  • La sfârșitul perioadei de înscrieri va fi publicată o listă cu Battletag-ul participanților și eroii pe care-i vor folosi, pentru a putea fi adăugați în lista de prieteni din joc.
  • În funcție de intervalul orar anunțat de organizatori, ora meciurilor poate fi stabilită de jucători. Ex: intervalul orar poate fi 20 – 22, iar ambii jucători sunt de acord să înceapă la 20:45.
  • Dacă nu se ajunge la un acord, organizatorii vor forța o oră de jucare.
  • Câștigătorii sunt obligați să trimită via e-mail un screenshot făcut la finalul meciului, când unul dintre eroi moare, pentru a demonstra că au câștigat meciul.

Premii:

  • Locul I – G710+ Mechanical Gaming Keyboard LOGITECH
  • Locul II – G400s Optical Gaming Mouse LOGITECH

Înscrieri:

Înscrierile se vor desfășura până pe 15 februarie, inclusiv.

Pentru înscrierea în turneu, jucătorii trebuie să trimită eroii folosiți și să specifice deck-ul principal la adresa concurs [arond] computergames [punct] ro, împreună cu:

  • Numele complet
  • CNP
  • Oraș
  • Numărul de telefon
  • ID-ul de Battle.net

Pentru orice întrebări despre turneu, vă recomandăm să folosiți discuția dedicată de pe forumul ComputerGames.ro.